ASARABIA - PĂMÂNT ROMÂNESC
Războaiele ruso-turce
În număr de șase, în perioada 1711-1812, ele au însemnat o adevărată calamitate pentru poporul român, care a aflat cu uimire că rușii creștini pot fi mai cruzi decât turcii păgâni. În timpul ostilităților, ambii adversari își asigurau aprovizionarea cu alimente prin jaf la fața locului. Au apărut situații paradoxale, ca acea descriere a cronicarului Ioan Neculce, la 1736: rușii jefuiseră atît de crunt Moldova, încât cei ce scăpaseră cu viață, refugiindu-se în mănăstiri mureau acum de foame.
Salvarea a venit tocmai de la tătari, care au adus ceva grâu. În perioadele 1771-1772 si 1774-1775, în timpul războiului încheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi, rușii au organizat în întreaga Moldovă recensăminte amănunțite, ceea ce demonstrează cu claritate intenția unei anexări. În timpul luptelor, un general rus, având probleme cu transportul, a spus: „Nu mă interesează cine trage tunurile și căruțele, moldovenii sau boii, important este ca ele să fie trase“. După războaie și păci succesive, în 1795, granițele Rusiei ajung la Nistru, pericolul pentru români devenind iminent.
1806-1812
Prezența lui Napoleon în prim-planul politicii europene, relațiile sale uneori contradictorii cu țarul rus Alexandru, au determinat scurte perioade de răgaz pentru expansionismul rusesc înspre Dunăre și mai departe. Țarul rus era tot mai iritat de cetele răvășite de Napoleon – cuceritor al unor vaste teritorii, consul pe viață și apoi chiar împărat, deci egalul său ca legitimitate. Intrați în luptă, rușii sânt bătuți cumplit, alături de aliații lor, în bătăliile de la Austerlitz și Friedland.
Apar, în mod firesc, și alte fronturi, unul dintre acestea instituindu-se, din păcate, la noi, în următoarele împrejurări. Influențat de ambasadorul francez, Sebastiani, sultanul își face curaj și îi destituie pe domnitorii Constantin Ipsilanti și Alexandru Moruzi, partizani declarați ai rușilor, în 1806, numindu-i în locul lor pe Alexandru Sutu în Țara Românească și Scarlat Collimach în Moldova, amândoi simpatizanți ai francezilor.
Sub acest pretext, generalul rus Michelson (mulți comandanți ruși erau de origine germană) pătrunde în principatele române la 16 octombrie 1806 și, de frică, sultanul îi reintegrează pe vechii domnitori, prieteni ai rușilor. Aceștia nu se multumesc numai cu atât, ci pun noi și umilitoare condiții pentru turci.
Trupele rusești înaintează fără să se încurce cu vre-o declarație de război, aceasta petrecându-se abia pe 27 decembrie 1806. Pe plan european, țarul cedează în fața lui Napoleon, are loc celebra întâlnire de la Tilsit, pe 25 iunie 1807, urmată de tratatul de neagresiune. Angajându-se să nu mai intervină în Europa, unde recunoaște prioritatea francezilor, țarul primește mână liberă în privința Turciei.
Tratatul avea și clauze secrete, Napoleon urmând să mijlocească o pace între ruși și turci, iar dacă, după trei luni de la un angajament față de acesta, sultanul nu se ținea de cuvânt, Imperiul Otoman urma să fie împărțit între împăratul francez și țarul rus. Operațiunile militare se desfășurau favorabil pentru ruși. Avangarda comandată de contele Dolgoruki ocupa, la 12 noiembrie, orașul Bălți, iar la 14 noiembrie, trece Prutul pe la Sculeni. Alți generali „ruși“, Essen și Mehlendorf, cuceresc cetățile Hotin și Tighina, aflate sub stăpânirea directă a turcilor, ca raiale.
Pe parcurs, încâtați de victoriile obținute, nu mai țin seamă de clauzele tratatului încheiat cu Franța. Napoleon îi scrie lui Alexandru pe 2 februarie 1802, propunându-i un târg rușinos, care nu pune deloc la socoteală voința popoarelor: rușii ar fi urmat să cucerească și să anexeze principatele române, iar împăratul francez să facă același lucru cu Prusia și majoritatea posesiunilor acesteia.
Cu timpul, „împărțelile“ includ pretenții tot mai mari. Pe lângă Țările Române, Rusia își dorește acum și Serbia, și Bulgaria, și chiar visul lui Petru cel Mare, Constantinopolul, Bosforul, Dardanelele. Șirul tocmelilor continuă, în paralel cu desfășurarea evenimentelor militare, destul de încetinite, pentru că Rusia se angajase într-un război cu Suedia, iar Turcia avea probleme interne.
Pregătiri pentru pradă
La 15 aprilie 1810, Rusia își anunța intenția de a încorpora ambele principate, Projuranschi prezentând și un proiect de organizare administrativă: ele urmau să fie împârțite în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Oltenia și Muntenia. În toamna anului 1810, când armata rusă de la Dunăre trece sub comanda contelui Nicolae Kamenski, la cererile de mai sus se adaugă independența Serbiei și o despăgubire de 20 de milioane de piastri. Deoarece relațiile cu Franța se deteriorau de la zi la zi, rușii îsi intensificau eforturile de război.
Kamenski este înlocuit cu mai capabilul Kutuzov, care obține o victorie hotărâtoare la Slobozia, pe 2 octombrie 1811. În consecință, la Giurgiu, încep tratative pentru pace. Inițial, marele vizir se arăta dispus să cedeze rușilor Moldova, până la Siret. Sultanul, care tot mai spera într-un ajutor francez, accepta ca hotar doar Prutul, fără a ceda însă partea de sud a Basarabiei. Împuternicitul lui Napoleon se străduia să întârzie cât mai mult deznodământul războiului, însă turcii se simțeau tot mai slabi. Tocmelile asupra pamântului românesc vor continua cu înverșunare, rușii insistând asupra graniței la Siret, iar turcii cedând treptat în problema sudului Basarabiei și a localităților fortificate: Cetatea Alba, Ismail și Chilia.
Pacea de la București
Kutuzov, viitorul erou național al rușilor, avea un comportament tot mai ticălos față de moldoveni și munteni, aceștia nu mai conteneau cu reclamațiile aduse țarului. Acesta hotărăște trimiterea la București a amiralului Ciceagov, care să-l înlocuiască. Noul demnitar rus era împotriva unor noi cuceriri teritoriale și prefera în locul lor unele avantaje militare care să sprijine Rusia în războiul cu Napoleon. Spre nenorocirea românilor, Ciceagov ajunge prea târziu la București. Kutuzov forțează situația, recurgând la diverse strategii, între altele arătând turcilor scrisori și hărți de la Napoleon, adevărate sau false, preconizând o împărțire a tuturor teritoriilor otomane.
La cele de mai sus se adaugă alte intrigi, și mai murdare. Iata cum le prezintă, cu rezervele de rigoare, istoricul Alexandru V. Boldur, a cărui lucrare, „Istoria Basarabiei“, ne-a servit drept ghid pentru paginile de mai sus: „În literatura istorică exista o bănuială de trădare a intereselor turcești din partea fraților Dimitrie și Panait Moruzi, decapitați de turci, bazată pe faptul că primului dintre ei i s-a dat de către țar o moșie în Basarabia, în valoare de 100.000 lei (aur), că în averea lui s-a găsit un inel cu briliante în valoare de 15.000 piastri și că, în sfârșit, fratele lui, Panait, a ținut neânmânată curții turcețti o scrisoare a lui Napoleon, prin care împăratul francez îl sfătuia pe sultan să nu facă pace cu nici un preț“. Pacea s-a făcut, turcul a plătit, cu pamânt românesc însă.
Am ajuns la capătul unor evenimente istorice care au demonstrat convingător tendințele rusești permanente de a acapara noi teritorii. Rușii au dovedit o bolnăvicioasă foame de pământ chiar și atunci când țara lor a ajuns cea mai întinsă din lume. Și fiindcă, din nenorocire, istoria ne-a așezat în calea lor, ne numărăm și noi între victimele acestei lăcomii, uneori de neânțeles. Pe lângă cotropirea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Ținutului Herței, profitând de imoralitatea comuniștilor și a uneltei lor, politicianul cameleonic Petru Groza: ei, care aveau mii de insule și de arhipelaguri, s-au bucurat la cele 17 hectare ale Insulei Șerpilor.
Cu atât mai penibile ne apar slugărnicele justifiăari ale unor istorici de la Chișinău, ca Vasile Stati și Vasile Vieru, care susțin teza absurdă că, la 1812, Basarabia a fost eliberată de ruși. Așa-zișii istorici de mai sus par să se simtă în continuare în defuncta Uniune Sovietică, pe care o slujesc cu credință dincolo de moarte. Nimic nu poate ierta jaful de pamânt din 1812 și lungul șir de suferințe care a urmat.
- Stema Basarabiei țariste
În cei 10 ani de activitate, Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara a demarat numeroase proiecte atât culturale cât și de informare cu privire la procesul de admitere la studii în România. Din primii ani de activitate, OSB Timișoara a înaintat demersuri, a negociat și a comunicat cu instituții guvernamentale din România și din Republica Moldova cu privire la procesul de admitere la studii în România. Odată cu lansarea portalului basarabeni.ro, în anul 2006, proiectul de informare și consiliere a tinerilor basarabeni dornici de a studia în România s-a extins la nivel național, portalul de stiri basarabeni.ro devenind sursa numărul 1 de informare pentru studenții din Republica Moldova veniți la studii în Țară. Din 2001 pînă astăzi proiectele basarabenilor din România au fost multiplicate de către organizațiile din toate centrele universitare: OSB București, CSBB Galați, ATB Iași, ASB Craiova, OSBB Brașov, GIB Cluj, GIRB Suceava, OSB Constanța etc., astfel s-a creat un cadru prielnic pentru tinerii basarabeni care vor să studieze în România.
• întâmpinarea, îndrumarea, cazarea studenților basarabeni cât și soluționarea tuturor problemelor apărute pe parcursul procesului de înmatriculare, cazare și acomodare;
